If by Rudyard Kipling

If you can keep your head when all about you
Are losing theirs and blaming it on you,          
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting,
Or being lied about, don't deal in lies,
Or being hated, don't give way to hating,
And yet don't look too good, nor talk too wise:

If you can dream - and not make dreams your master;  
If you can think - and not make thoughts your aim;
If you can meet with Triumph and Disaster
And treat those two imposters just the same;
If you can bear to hear the truth you've spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to, broken,
And stoop and build 'em up with worn-out tools:

If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch - and toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breathe a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: "Hold on!"

If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with Kings - nor lose the common touch,
If neither foes nor loving friends can hurt you,
If all men count with you, but none too much;
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds' worth of distance run,
Yours is the Earth and everything that's in it,
And - which is more - you'll be a Man, my son!

no means no

Azi am citit un articol in Evenimentul zilei: Enervari de Romania de Dan C. Mihailescu si am inteles cateva lucruri. Primul ar fi de ce nu mai citesc Dilema. Mie imi placea acel ziar, era, probabil ca inca este scris de oameni talentati si scris bine. Era insa ceva in acel jurnal care ma facea ca dupa ce il citesc sa ma simt sictirit, plictisit de viata si batut de soarta pentru ca m-am nascut in Romania in aceasta perioada. Cam asta imi transmitea mie publicatia asa ca dupa cativa ani de admirat in nestire case vechi din centru si oftat cu jind la viata din Bucurestiul interbelic atat de frumos descris fata de nimicnicia din zilele noastre m-am plictisit de atat jale si tristete, am renuntat la ideea de a incerca sa ma numar printre tinerii elitisti, cu preocupari culturale in astfel de directii si m-am apucat de sporturi mai sanatoase ca bautul berii si alergatul dupa fete.
Ei bine in articolul asta am regasit toate ideile de care mi se taiase la vremea respectiva si nu intelegeam prea clar de ce. Acuma inteleg. Inca de la inceputul articolului (este prezentarea unei carti) ni se spune ca exista intre scrierile romanesti din vechime si pana azi o "adevarata pedagogie a suferintei (si rusinii) de a fi roman". Suna interesant si mi-am zis ca e promitator si poate se apuca sa demonteze trasnaia asta ca ar trebui sa te simti mandru sau rusinat de un lucru pe care nu l-ai facut, nu l-ai ales tu, acela de a te naste intr-un anumit loc. Dar nu era cazul, omul nu doar ca nu demonta aiureala ci apasa pedala de acceleratie din ce in ce mai tare. Ne aduce justificari, argumente ca e foarte bine sa te simti de doi lei din acest motiv ca uite, si alti scriitori s-au simtit nasol ca sunt romani. Adica omul marseaza tare pe trezirea de emotii negative ca rusine si vinovatie in randul celor care il citesc. Ba mai mult si pe invidie: "Elvetia si Romania, Geneva si Bucuresti - ce polaritate mai dureroasa si mai graitoare se putea gasi?". Si tot asa. Cat de varza sunt oamenii de aici fata de oamenii din alte parti. Iar in finalul articolului, sa o mai indulceasca, ni se se spune ca autorii recomanda impotriva enervarii cateva solutii ca bunul-simt, paseismul constructiv precum si „dragostea normala, burgheza, senina”, iubirea muzicii, a naturii curate si a cartilor.
Bine ca nu si a oamenilor. Aia sunt varza, naspa, cah, dupa cum am aflat pana acum. Si cum autorul articolului si autorii cartii prezinta raul din oameni, si nu cauzele pentru care sunt asa eu inteleg ca ar trebui sa ma urasc pe mine ca m-am nascut aici. Ceea ce, cu respect nu am de gand sa fac. Cam asta ar fi motivul pentru care am renunt sa citesc Dilema...

forever together

ma incearca enervari. ma enerveaza tara asta, locuitorii ei si mai ales prejudecatile din capul lor. cea care ma enerveaza astazi mai mult decat celelate este legata de cupluri. si sigur ca traind intre oameni cu creierul spalat cu dero nici eu nu sunt imun si ma tampesc prin simpatie. astfel, la noi, la romani, e acceptabil social ca dupa ce ti-ai gasit o prietena, iubita, nevasta, amanta, ibovnica, tiitoare, jumatate:
- sa renunti, sa iti bagi pula total, in toate lucrurile care te pasionau pana atunci;
- sa nu iesi din casa cu saptamanile si cand o faci sa fie doar cu jumatatea;
- sa lasi mai moale prieteniile cu oamenii singuri si sa iti cauti prieteni compatibili cu noul tau statut social: oameni cu relatii;
- sa dai vama veche pe sinaia;
- sa iti cumperi pantofi in loc de adidasi;
- nu mai spun de aia care incep sa se duca la biserica;
- altele (nu mai imi vin in cap ca e enervare, nu analiza).

e ca si cum oamenii nu sunt pregatiti sa fie liberi, ca si cum libertatea e prea mult pentru ei si cauta sa termine cu aceasta stare dubioasa pentru care oricum nu te pregateste nimeni si nu te invata sa o cauti, sa o accepti si sa te bucuri de ea. si dupa ce ajung in relatii de care s-au plictisit pana in gat, dar sunt prea comozi ca sa le puna capat, sa renunte la sexul regulat si la mancarea gatita la foc mic, se uita cu privirea aia blegoasa si se simt nostalgici dar nici ei nu stiu dupa ce. si in fond ce atata libertate? nu-i asa ca e greu sa gandesti altceva decat ce ti se spune la televizor? nu e comod sa renunti sa iti mai futi creierul incercand sa gandesti cu mintea ta? doar sunt atatea judecati de-a gata si e asa de usor sa ajungi la ele, sunt ca mezelurile in supermarket. lasa, nu conteaza ca devii planta, la noi, la romani, asta se numeste maturitate.

brigada diverse

tot incercand sa gasesc o cale pentru a scrie mai des am ajuns la a ma lasa de fumat. e greu de explicat de unde si pana unde, dar ...
azi e ziua lui piticu. la multi ani, grasule! (asta este un bun test sa vad daca mai imi citesti blogul :D)
am fost in amsterdam. de pe 3 pana pe 7 ianuarie. n-am fost singur, am fost cu una. foarte tare.
am citit o carte "Dragostea dureaza trei ani" de Frederic Beigbeder cat a avut avionul intarziere (12h). e proasta cartea, ieftina, comerciala iar autorul e foarte teatral, se da in spectacol la greu. sunt bloguri pe weblog scrise cu mult mai multa simtire si inteligenta.
vreau sa schimb ferestrele pe la primavara si sa desfiintez dracului storurile astea de lemn. vreau mai multa lumina solara in casa.